Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal
 

Parte Web editor conținut

 

BLAGA EUGEN

Profesor Universitar Doctor

Titular al Universității din București

 

 

 

      16  iulie 1951 - Se naşte la Simeria, judeţul Hunedoara. Părinţii Aurel şi Aurelia, ardeleni dintotdeauna.

1958-1966 - Școala Generală la Simeria – pe atunci Școala Medie Mixtă . Începe, cu

sprijinul părinţilor să-şi constitue propria sa bibliotecă. Din primele clase de şcoală şi pînă la plecarea definitivă din oraş vizitează, cunoaşte şi devine pasionat de Parcul Dendrologic, arboretumul, din localitate. Este interesat şi de istoria acestor locuri, de istoria familiei sale, la care, treptat, identifică îndepărtaţi predecesori. Elaborează, de foarte devreme, un început de arbore genealogic pe baza descrierilor şi informaţiilor obţinute de la predecesori. Începe să colecţioneze carte veche. Citeşte. Epuizează biblioteca orăşenească şi cea şcolară.  Descoperă frumuseţea artei decorative şi a antichităţilor. Îl descoperă, întîmplător, alături de George Enescu, pe Constantin Brâncuşi în albume şi reproduceri. De atunci şi pînă acum rămîne pasionat de arta celebrului sculptor şi a genialului compozitor şi interpret.

1966-1970 - Urmează cursurile Liceului Teoretic din Simeria, liceul cu numărul cel mai mare din judeţ, în acea vreme, de admişi în învăţămîntul superior. În ciuda prejudecăţilor vremii, după care secţia reală este opţiunea celor mai buni elevi, a urmat cursurile secţiei umaniste. A reuşit să depăşească prejudecăţile, să se protejeze de o lume neinformată şi să şi urmeze propriul destin. S-a mîndrit întotdeauna cu acest lucru. Pe tot parcursul liceului a obţinut rezultate şcolare remarcabile la disciplinele de bază : Limba şi literatura română, filozofie, istoria artei, istorie universală, ca de altfel, şi la celelalte obiecte. Încă de pe acum şi-a descoperit două pasiuni : sociologia şi teologia. A oscilat multă vreme spre care să se îndrepte la absolvirea liceului. A învins prima şi datorită întîlnirii cu lucrarea/opera în patru volume a lui Dimitrie Gusti. A fost suficient pentru a alege pentru totdeauna sociologia. Nu peste mulţi ani, sociologia urma să fie desfiinţată ca domeniu de pregătire universitară. Timp de aproape 14 ani a lipsit chiar şi din nomenclatorul profesiilor sau din legea salarizării, fiind înglobată la capitolul – alte profesii din economia naţională. A urmat o perioadă şi mai grea pentru cei ce absolviseră această universitate. Foarte mulţi au abandonat şi s-au îndreptat spre alte profesii, spre alte domenii. El nu a făcut-o. Si-a declarat întotdeauna, cu mîndrie, profesia şi a căutat, s-a străduit, ca în domeniul în care a lucrat, din fericire, întotdeauna, fiind cel social, să aducă metoda, viziunea, abordarea sociologului lîngă schemele de abordare administrative consacrate. Si a reuşit, deşi a trebuit să studieze mult, să-şi însuşească cunoştinţe solide de economie, mai ales economia industriei, cunoştiinţe din domeniul finanţelor publice, să-ţi completeze cunoştinnţele de dreptul muncii transmise de minunata profesoară Sanda Ghimpu de la Facultatea de Drept. A făcut-o aşa de bine încît economiştii îl asimilaseră ca economist, juriştii ca un bun cunoscător al dreptului muncii, matematicienii ca fiind “de-al casei” în statistică şi analiză matematică şi economică. Dar întotdeauna sociologia a fost pe primul loc, a fost principalul motiv de mîndrie profesională.

1966 - Editează, împreună cu cîţiva prieteni revista Lyceum.

1968-1970 - Constituie cu alţi trei prieteni formaţia pop-rock Lyceum, în care este organist. Participă la spectacole şi concursuri de muzică. În schimb, în toate vacanţele liceale, la solicitarea expresă a familiei, lucrează, ca salariat, în mai toate intreprinderile din zonă. Cunoaşte oameni, locuri, profesii, intreprinderi, instituţii, organizare industrială, norme, disciplina muncii, relaţii de muncă, relaţii sociale. Adună cunoştinţe, deprinderi, impresii.  

1971-1975 - Este adimis ca student al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Filozofie, Secţia Sociologie. Susţine examenul de absolvire cu lucrarea – Profesionalizare şi opţiune profesională la generaţiile şcolare din mediul rural, lucrarea ce, în mod miraculos, avea să anticipeze viitorul său profesional. Îi are profesori pe magistralii H.H.Stahl, Miron Constantinescu, Maria Voinea, Vasile Caramelea, Septimiu Chelcea, Cătălin Zamfir, Ion Drăgan, Grigore Moisil, Mircea Maliţa, Ion Mihăilescu, Pompiliu Grigorescu, Aculin Cazacu, Virgil Constantinescu-Găliceni, Ion Bulborea, Pompiliu Grigorescu, George Hanganu. Efectuează stagii compacte de practică pe teme de sociologie urbană şi rurală în judeţele Olt, Argeş şi Braşov.

Audiază, cu consecvenţă, alături de soţie, cursurile de cultură franceză prezentate de francofilul profesor George Hanganu, însoţite de diapozitive cu imagini pariziene, modalitate mai rar întîlnite la acea vreme, dar extrem de atractivă.

Participă ca voluntar la activităţi de cercetare în cadrul Laboratorului de sociologie al Universităţii din Bucureşti.

Alături de soţie, a audiat cursurile magistralilor profesori ai Facultăţii de Litere din acea vreme : Paul Cornea, Ovid Crohmălniceanu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, Theodor Hristea, Romul Munteanu, George Muntean, Anca Giurăscu.

În toată perioada studiilor vizionează spectacolele stagiunilor de la  Teatrul Bulandra, în vremea generaţiei de aur a teatrului românesc, în spectacole regizate de celebrul Liviu Ciulei. În paralel, vizionează spectacolele Naţionalului, şi ale Teatrului Mic, condus, la acea vreme, de Dinu Săraru.

Are ocazia să urmărească cele mai bune creaţii ale teatrului românesc şi pe actorii de referinţă ai ţării. 

      1973 - Se căsătoreşte, la începutul anului III de studenţie, cu Cornelia, născută Tache, în Tîrgovişte, cu părinţii stabiliţi în Cîmpulung-Muscel. Soţia, cu antecedente literare confirmate la olimpiade naţionale, studentă pasionată, cu har, a Facultăţii de Litere, pe atunci Facultatea de Filologie, urmează două specializări : Limba şi Literatura Română şi Limba şi literatura rusă. Licenţa soţiei extrem de originală, atunci ca şi acum : Sociologia literaturii, cu cercetare de teren, avîndu-l ca îndrumător pe magistralul Prof.Univ.Dr. Paul Cornea. A efectuat, împreună cu soţul, stagii compacte de practică pe teme de sociologia literaturii în judeţul Olt. Profesori: Paul Cornea, Ovid Crohmălniceanu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, Theodor Hristea, Romul Munteanu, George Muntean, Anca Giurăscu.

1974 - Se naşte fiica Andreea - Raluca ( în prezent licenţiată în sociologie şi litere, masterat în sociologie, doctor în sociologie, funcţionar public în Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Administraţiei. A profesat în ProTv, SRRadio etc.). A dorit să se pregătească în profesiile ambilor părinţi.  Ultimul nostru an de facultate a fost dificil. Fiica este împreună cu părinţii în căminul studenţesc Grozăveşti. Urmează un an greu, cu examene de an, licenţă, copil, familie, dar fără a ne despărţi de teatrele dragi – Bulandra, Naţional, Teatrul Mic.

15 iulie 1975 - Este angajat prin repartiţie guvernamentală – sociolog stagiar la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Hunedoara-Deva

1975 - Îşi stabileşte domiciliul în Deva, într-un apartament dintr-un cartier vechi şi bun al Devei

octombrie 1975 -  Proiectează şi realizează prima cercetare sociologică după absolvirea facultăţii – Noul statut social al femeii şi implicaţiile lui asupra interrelaţiilor familiale. Cercetarea a fost prezentată la o conferinţă naţională a femeilor şi s-a bucurat de succes datorită noutăţii abordării. A avut în această perioadă un sprijin necondiţionat din partea doamnei Ileana Bărţan, un intelectual rafinat, un bun cunoscător al problematicii sociale, un jurist cu vocaţie de sociolog.

02.01.1980 - Promovează Șef de birou analiză şi studii sociologice. La 29 de ani devine cel mai tînăr coodonator/şef al unei activităţi în administraţia judeţului. Continuă activitatea de cercetare, evident, cu mijloacele modeste pe care le are la dispoziţie. Abordările sociologice vizau sociologia industrială sau domeniul sociologiei urbane şi rurale.

05.01.1983 - Promovează Șef oficiu judeţean forţă de muncă, normare şi productivitate. Și de data aceasta este cel mai tînăr şef din întreaga ţară al unui domeniu de asemenea importanţă. Coordonează, la nivel naţional, printre multe alte activităţi, pe cea de recrutare a forţei de muncă pentru bazinul carbonifer al Văii Jiului. Sunt aduşi, în condiţii cunoscute, sau mai puţin cunoscute, de opina publică, muncitori din întreaga ţară. Recrutarea se făcea ca sarcină de partid şi de stat. Problematica socială generată de această acţiune era uriaşă. În acea vreme era, practic, dispecer naţional al unei activităţi care pentru un sociolog avea semnificaţii particulare, în schimb pentru cei din jur era doar o activitate rutinieră. Peste ani, imediat după 1989, odată cu restructurarea, de fapt, distrugerea sectorului minier, soarta îl aduce din nou în contact direct cu cei de care s-a ocupat pentru a fi aduşi cu forţa/recrutaţi pentru minerit. A fost cel care, zile şi nopţi a condus activitatea de disponibilizare, de ”implementare” a măsurilor acelor vremuri pentru  protecţia socială a şomerilor. Perioada a fost fantastică pentru un sociolog, pentru un intelectual zguduit de uluitoarea explozie a problematicii sociale. Se specializează, la început de nevoie, apoi cu pasiune, în economia industriei. Efectuează cursuri, stagii de formare în domeniul normării muncii, al psihologiei industriale şi al economiei industriale în cadrul Centrului de Pregătire a Cadrelor de Conducere Bucureşti. Expertiza dobîndită în domeniul economic şi tehnic îl recomandă ca unul din cei mai buni specialişti ai ministerului în fundamentarea şi elaborarea programelor de măsuri pentru creşterea productivităţii muncii şi al programului de elaborare a normelor. Tot în această perioadă conduce şi activitatea de control. Se specializează în această activitate şi devine respectat nu prin sancţiunile aplicate, ci prin competenţa sa, prin consultanţa pe care o acorda ori de cîte ori efectua misiuni de control. Începînd cu această perioadă a cunoscut îndeaproape cel mai puternic sector minier, coborînd de nenumărate ori în subteran, cunoscînd aceşti oameni deosebiţi – minerii – la locul lor de muncă, siderurgiştii, oamenii din sectoarele grele. Au fost exeprienţe unice care, pentru un sociolog de vocaţie, au devenit profitabile pentru întregirea viziunii sale asupra socialului.

1992 - Efectuează un stagiu de pregătire în Franţa în domeniul serviciilor publice de ocupare şi formare profesională – Toulouse – Ministerul de Extene francez cu o echipă a Ministerului Muncii.

1993 - Promovează Director adjunct  la Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale. Împreună cu soţia, devine pentru mulţi ani coordonator zonal pentru două institute de cercetare a opiniei şi pieţei IRSOP şi GALLUP Internaţional, devenit apoi CSOP. Coordonează cercetări, sondaje pre şi post electorale, studii de piaţă. Pregăteşte mai multe  echipe de operatori de anchetă cu care obţine succese şi recunoaştere din partea coordonatorului naţional. 

1994 - Devine preşedintele  uneia din primele fundaţii umanitare cu vocaţie internaţională – Fundaţia Conexiuni, cu care realizează parteneriate internaţionale. La sute de specialişti români li se oferă şansa de a efectua stagii în ţări europene. Fundaţia a realizat şi schimburi culturale, a intermediat realizarea bilaterală de expoziţii, evenimente culturale, etc. Fundaţia funcţionează şi în prezent.

1995-1997 - Reorganizază Oficiul de Forţă de Muncă, ca oficiu pilot pentru organizarea viitorelor agenţii teritoriale de şomaj, după o concepţie proprie, originală. Cîştigă, prin performanţă organizatorică, competiţia cu două modele-pilot: Piteşti, modelul anglo-saxon şi cel german. Organizează primele două Centre de Formare Profesională din ţară ;

1997 - Efectuează stagii de pregătire în Franţa, Quimper, Bretania, finanţat de societatea civilă şi de Ministerul de Externe al Franţei în domeniul asigurărilor sociale şi asistenţei sociale

1997 - Publică primul manual destinat furnizorilor de servicii de ocupare adresate celei mai recente categorii sociale, reglementate printr-un recent act normativ - şomerii. Volumul este intitulat Șomajul”

08.01.1997 - Promovează Director General al Direcţiei Muncii şi Protecţiei Sociale

1997-1998 - Coordonează activitatea colectivului naţional ce urma să elaboreze legislaţia şi cadrul de organizare al viitoarei instituţii care va fi ANO FP. Pachetul de documente şi programe elaborate sub coordonarea sa au fost remarcabile prin importanţa lor constituindu-se în baza teoretică şi manualul practic de construcţie instituţională la nivel naţional.

     1998 - Publică “Succesul în afaceri”(coautor) – Editura Călăuza;

1998 - Este printre primii care atrage fonduri europene de preaderare. Imaginează, elaborează metodologic şi construieşte primul Incubator de afaceri, primul Centru de Informare şi Primul Centru de Consiliere în Carieră. Devine, în acest domeniu, cunoscut în ţară şi străinătate. În toată această perioadă acordă sute de interviuri la publicaţii, posturi de radio şi televiziune din ţară şi străinătate. Participă la emisiuni televizate. Primeşte delegaţii şi reprezintă statul la reuniuni şi conferinţe.

     1998 - Publică lucrarea “Şomajul” – Editura Călăuza, 1998

1 ianuarie 1999 - Este numit prin Ordin al Primului Ministru Radu Vasile, Director General Executiv, cu rang de subsecretar de Stat al Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesonală, instituţie nou înfiinţată. Contribuie decisiv la organizarea la nivel naţional şi teritorial a instituţiei. Este una din perioadele cele mai grele din activitate sa, dar cu rezultate notabile, recunoscute şi astăzi ;

      1999 - Publică “Manualul lucrătorului din agenţiile de ocupare şi formare profesională”, (coautor) Edit. Calauza, 2009    primul manual adresat lucrătorilor din agenţiile de ocupare;

      2000 - Publică volumul colectiv“Fenomene demografice şi socioeconomice. Tratare pluridisciplinară”,(coordonator), Editura ”Sigma Plus”, 2000 ;

2001-2005 - Împreună cu Prof.Univ.Dr.Cătălin Zamfir, Decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti şi, în acelaşi timp consilier al Primului Ministru, pune bazele activităţii comisiei pe care tot ei o denumesc Comisia Antisărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale. A fost cel care a sugerat şi a contribuit decisiv la înfiinţarea comisiilor judeţene pentru incluziune socială. A configurat primele programe şi a urmărit implementarea lor în ţară. 

2002-2003 - Lucrează ca expert al Cabinetului de consultanţă Birt Sinclair pe granturi ale Guvernului Japoniei, Olandei, Marii Britanii

2001 - Îşi continuă activitatea didactică, universitară alături de mentorul său şi de serie de colaboratori din cadrul comisiei guvernamentale – Marian Preda, actualmente Prof.Univ.Dr., Decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Adrian Dan, actualmente Conf.Univ.Dr., Director de Departament în aceeaşi facultate, Lucian Pop, actualmente expert al Băncii Mondiale, rezident în USA, Dorin Manteescu, actualmente Director şi Consilier al Ministrului Finanţelor Publice, şi mulţi, mulţi alţii.

 04.01.2001 - Este ales de confederaţiile patronale Director Economic-Social al Confederaţiei Patronatelor din România, prima Confederaţie patronală ce a reuşit demararea procesului de coagulare a patronatelor naţionale. A organizat reuniuni, a participat la conferinţe internaţionale în Germania, Bulgaria, Olanda, Franţa, Elveţia. A generat criterii de reprezentativitate în organismele naţionale de dialog social. A organizat şi moderat reuniuni naţionale şi internaţionale patronale şi de dialog social.

05.01.2001 - Ocupă funcţia de consilier al Vicepreşedintelui CNAS, în această calitate împreună cu Prof.Univ.Dr. Dan Enăchescu pune bazele activităţii de elaboarare a stretegiilor în domeniul asigurărilor sociale de sănătate. Înfiinţează, cu sprijinul Prof.Univ.Dr. Eugeniu Țurlea, Preşedintele CNAS, şi cu consultanţa AOK Bonn, Direcţia programe şi Strategii din cadrul CNAS. Devine, în scurtă vreme, o personalitate recunoscută la nivel naţional în acest domeniu.

     2001 - Consultant – team leader – Technical Assistance to  the Government Anti - Poverty Commission-The Word Bank - Bucharest Office–România;

     2001 - Local consultant - Birks Sinclair & Associates LTD - United Kigdom - pentru asistenta tehnica acordata Guvernului Romaniei pentru promovarea politicilor sociale ;

Urmează ciclul doctoral şi obţine titlul de Doctor în sociologie şi ştiinţe politice.

2002-2004 - Este expert din partea părţii române în proiectul comun AOK Bonn şi CNAS, cu finanţare europeană, Consensus III ;

2002 - Ocupă, prin concurs, funcţia de Director al Direcţiei de Programe şi Strategii din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Dezvoltă activitatea de programare a serviciilor medicale acordate populaţiei prin contractul – cadru, organizează prima, din nefericire şi ultima Adunare Generală a Reprezentanţilor Asiguraţilor, deşi cadrul normativ obligă consultarea asiguraţilor în utilizarea resurselor financiare colectate pentru constituirea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

2001-2009 - În această perioadă ocupă prin concurs funcţiile didactice universitare de lector universitar,conferenţiar universitar şi profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, fiind absolvent al aceleaşi facultăţi. Aici reîntîlneşte o parte din foştii săi profesori care îi devin colegi : Prof.Univ.Dr. Maria Voinea, Prof.Univ.Dr. Ion Mihăilescu, Prof.Univ.Dr. Septimiu Chelcea, Prof.Univ.Dr. Ion Drăgan, Prof.Univ.Dr. Dan Banciu, Prof.Univ.Dr. Cătălin Zamfir. Este acceptat şi apreciat pentru calităţile personale şi pentru noutăţile pe care le aduce domeniului.

2002-2009 - Proiectează direcţii noi de pregătire pentru domeniul asistenţei sociale. Construieşte structura unor noi studii masterale : Managementul sistemului de sănătate, Managementul inspecţiei sociale, Managementul asigurărilor sociale de sănătate, reuşeşte să atragă sute de studenţi ceea ce a contribuit la aducerea domeniului sănătăţii şi al protecţiei sociale spre sociologie şi asistenţă socială. Aceste masterate sunt susţinute de cele mai performante cadre didactice ale facultăţii şi de experţi din domeniu ; Are o contribuţie extrem de importantă la susţinerea financiară a facultăţii şi, implicit, a Universităţii ;

     Propune şi introduce în planurile de învăţămînt disciplinele : Politici de sănătate, Managementul sistemului de asigurări sociale, Politici de ocupare, Metode şi tehnici de acces pe piaţa muncii, Asistenţa socială a şomerilor, Managementul resurselor umane, etc. Obţine Diploma de excelenţă– conferită de CNAS România- Bucureşti şi AOK Germania-Bonn  - „pentru recunoaşterea valorii contribuţiei la creşterea eficienţei şi sustenabilităţii în România a asigurărilor sociale de sănătat „;

     2003 - Expert naţional în proiectul Consensus III, Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Parteneriat Germania – România ;

     2004 - Obţine Diplomă de excelenţă, conferită de Ministerul Muncii, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – „ pentru contribuţia adusă la înfiinţarea şi organizarea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională „;

2005 - Revine la marea sa pasiune : problematica complexă a muncii şi protecţiei sociale. Ocupă prin concurs funcţia de Director al Direcţiei Programe şi Strategii Forţă de Muncă din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Colaborează direct cu ministrii Gheorghe Barbu, Mariana Câmpeanu, Paul Păcuraru, Marian Sârbu, Mihai Șeitan, Ioan Nelu Botiş şi Mariana Câmpeanu care se adaugă experienţelor anterioare de lucru cu miniştrii Maxim Berghianu, pănă în anul 1989 şi după 1989 cu ministrii Cătălin Zamfir, Dan Mircea Popescu şi mai ales cu ministrul şi profesorul Alexandru Athanasiu.

     2005 - I se acordă Diplomă de excelenţă, 2005 de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – „ pentru iniţierea primelor măsuri pentru combaterea şomajului „;

2005 - Devine membru al Consiliului de Administraţie al Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor -CNFPA. Aici are contribuţii semnificative la reorganizarea activităţii instuţiei, la creşterea autorităţii partenerilor sociali, la optimizarea activităţii şi, mai ales, la armonizarea cadrului naţional al calificărilor cu cel european. Impune ca luarea deciziilor în acest domeniu să se bazeze pe concluziile cercetării ştiinţifice. Demarează activităţile premergătoare, prin consultări cu colective largi de experţi, pentru reconfigurarea Clasificării Ocupaţiilor din România. 

2005 - Este administrator al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în interiorul cadrului general al parteneriatului social. Aici valorifică întreaga exeprienţă şi cunoştinţele acumulate de-a lungul a mai bine de 30 de ani de activitate în domeniul ocupării forţei de muncă, formării profesionale şi managementului instituţional. Se opune utilizării neraţionale a fondului de şomaj, militează pentru o protecţie socială activă, eficientă a şomerilor, insistă pentru creşterea performanţei în atragerea de fonduri europene din Fondul Social European. Insistă pentru creşterea capacităţii instituţionale şi pentru creşterea calităţii lucrătorilor din serviciul public. Sesisează, cu fiecare prilej, scăderea continuă a contribuţiei serviciului public de ocupare la asigurarea forţei de muncă necesare operatorilor economici. Insistă pentru construirea unui nou pachet de măsuri active pentru stimularea ocupării forţei de muncă, sesizînd blocarea şi ineficienţa pachetului de măsuri utilizat de mai bine de un deceniu. Este apreciat de partenerii sociali, dar primeşte ecouri negative din partea celor ce administrează serviciul public, nepreocupaţi de modernizare şi  eficientizare.     

     2005 – 2007 - Este numit Șeful român al proiectului “ Infiinţarea Agentiei Nationale pentru    Egalitate de Șanse între femei si bărbati”, în cadrul Proiectului de înfrăţire instituţionala România – Spania ( RO02/IBSO-01), proiect finanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE; Contribuie decisiv la înfiinţarea şi organizarea acestei instituţii naţionale ;

2006-2009 - Este numit administrator, reprezentatul Ministrului Muncii la conducerea Institului Naţional de Cercetare Știinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale. Participă cu comunicări la toate manifestările ştiinţifice ale institutului. Contribuie semnificativ la aducerea în atenţia ministrilor a competenţelor, a utilităţii institutului şi a cercetării ştiinţifice în fundamentarea politicilor şi strategiilor ministerului. Institutul în această perioadă, datorită susţinerii permanente pe care o realizează, este din ce în ce mai prezent, este consultat la luarea celor mai importante decizii, se bucură de un prestigiu pe care nu l-a avut de foarte mulţi ani. Comandă, prin Ministerul Muncii, studii şi cercetări utile reconfigurării ocupaţiilor din România. Pentru eforturile sale, pentru deschiderea faţă de cercetarea ştiinţifică primeşte recunoaşterea tuturor cercetătorilor.    

2006 - Înfiinţează şi conduce Observatorul Naţional al Ocupării şi Formării Profesionale. Coagulează eforturile tuturor partenerilor sociali. Participă şi conduce grupuri de lucru pentru elaborarea strategiilor în domeniu, pentru elaborarea legislaţiei specifice domeniului post aderare. Rapoartele lunare ale Observatorului devin prilejuri de dezbateri naţionale între experţii domeniului. Și în prezent, pe site-ul MMFPS, se află postate o parte din aceste rapoarte.

2005-2009 - Este coordonatorul Programului Naţional de pregătire a cadrelor de conducere din instituţiile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Muncii : Direcţiile Judeţene de Muncă, Inspecţia Socială cu instituţiile subordonate, Inspecţia Muncii cu instituţiile subordonate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu agenţiile judeţene din subordine. Predă o mare parte din cursurile din domeniul gestionării resurselor umane, al managementului instituţional, al legislaţiei muncii, politicilor sociale, etc. Peste 700 de persoane cu funcţii de conducere parcurg stagiile de formare sub coordonarea sa. Devine o persoană de maximă notorietate la nivel naţional. Anterior, în perioada CNAS a coordonat programe similare pentru întreg managementul Casei Naţionale şi Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate.

      2005 - Publică „Configuraţia socială a asigurărilor pentru şomaj”, Edit.Pinguin Book;

2005 - Publică „Configuraţia socială a asigurărilor de sănătate”, Editura Pinguin Book;

 2006 - Înfiinţează şi conduce Centrul de Cercetare – Observatorul Ocupării

Absolvenţilor Universităţii din Bucureşti. Publică volumul „Politici publice. Politici sociale. Management instituţional”,  Edit.Brumar; Publică „Politici sociale pentru sănătate”, Coord., Edit.Omega – Ideal, Bucureşti ;

2006-2010 - Este numit de Academia de Știinţe Agricole şi Silvice administrator la două institute de cercetare-dezvoltare, unde contribuie decisiv la implementarea reglementărilor Codului Muncii, al salarizării, al reorganizării şi restructurării activităţii. Participă cu comunicări ştiinţifice la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Aduce sociologia rurală alături de domenii de cercetare de strictă specializare agricolă.

     2006 - Publică „Politici de incluziune socială. Studii privind egalitatea de şanse”, Bucuresti, Publică „Paradigma instituţiilor de protecţie socială”, Edit.Grafica Plus, Bucuresti;

2007 - Realizează primul studiu naţional care vizează evoluţia ocupaţiilor din România. Împreună cu CURS şi INCMPS realizează cercetarea sociologică Evoluţia ocupaţiilor în perspectiva anului 2010, cercetare/studiu ce devine reper pentru toţi cei interesaţi, dar mai ales pentru domeniul evidenţei muncii, al actualizării clasificării ocupaţiilor, al evoluţiei pieţei muncii. Iniţiază, pentru prima dată în perioada postdecembristă, şi după aderare la Uniunea Europeană, activitatea de monitorizare a migraţiei pentru muncă. Organizează acţiuni  de informare şi consultanţă pentru cetăţenii români din Italia şi Spania. Colaborează cu ambasadele acestor state în România şi cu ambasadele noastre din aceste state. 

2007 - Adaugă componente noi domeniului pe care îl coordonează. Direcţia îşi adaugă activitatea de responsabilitate socială a corporaţiilor. Dezvoltă programe şi strategii în domeniul muncii, contribuie direct la îndeplinirea condiţionărilor în domeniu pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Participă ca reprezentant al României la toate sesiunile, grupurile de lucru ale Uniunii Europene la Bruxelles, Strassbourg, Bonn, Paris,  Viena, Atena, Budapesta, Lisabona, etc.

     2007 - I se conferă Diploma de excelenţă, de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – „pentru contribuţia remarcabilă la funcţionarea tripartidismului la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă” ;

     2007 - Este coautor al volumui colectiv:“Cultură, dezvoltare, identitate, perspective actuale”, Editura Expert, Bucureşti, 2007 ;

     2007 - I se conferă Diploma pentru merite în promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul muncii şi protecţiei sociale, acordată de către Comisarul European Vladimir Spidla , în data de 7 martie 2007 ( pentru “ Studiul tematic privind evoluţia ocupaţiilor pe piaţa muncii din România în perspectiva anului 2010”); Publică volumul «Gânduri -încercare de recuperare a observaţiei sociologice», Editura Omega – Ideal, Bucureşti ; Decoperă refugiul în bucuria scrisului. Cu investiţia de încredere a soţiei se hotărăşte să publice gîndurile sale exprimate în genul eseului, într-un volum intitulat chiar Gânduri. Volumul, spre surprinderea sa, se bucură de un mare succes, dar şi de extrem de multe reacţii din partea celor ce s-au recunoscut în unele din eseuri nu în lumina cea mai bună. Autorul a ales să se exprime în spiritul eseului sociologic, în maniera sociologului eseist Marcel Mauss, iar din cultura naţională în spiritul eseistic al sociologului şi avocatului Petre Pandrea. După acest prim volum au mai apărut încă patru volume, reflexie a societăţii, critică socială, în fond, dar cu un pronunţat caracter jurnalistic.

      2007 - Este inclus în Enciclopedia Personalităţilor din România   

      2008 - I se decernează Diplomă de excelenţă de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – ANOFM – „pentru un deceniu de activitate în Serviciul Public de Ocupare”;

     2008 - Publică volumul „Migraţia forţei de muncă„ la Editura Universitătii din Bucureşti , Bucureşti;

   Publică „Tradiţie şi modernitate ocupaţională în mediul rural românesc”, la Editura Didactică şi Pedagogică

   Publică  “Sociology of labor force”, The 1st. Volume : “ Evolutions of labor market”( engl.)Editura “ Academica Greifswald’, Bonn, 2008 ;

   Publică „Istorie. Artă. Sociologie. Eseuri sociologice „, Editura    Didactică şi Pedagogică, 2008;

2009 - Ocupă, prin concurs, postul de Profesor Universitar Doctor la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Departamentul de Asistenţă Socială.

Publică “Gânduri. Eseuri sociologice”. Ediţia a II-a revăzută şi  adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009 ;

Publică “Asistenţa socială în context european „( coautor ), Editura Universităţii din Piteşti, 2009, capitolul : “Paradigma formării profesionale a adulţilor “;

     2010 - I se conferă Diploma de exelenţă, a Institutului Naţional de Cercetare Știinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale – „în semn de recunoştiinţă pentru buna colaborare şi sprijinul deosebit acordat în dezvoltarea ştiinţifică şi instituţională”;

          Publică “Măsuri active pe piaţa forţei de muncă. Politici de  ocupare. Asistenţa socială a şmerilor. “, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti ;     

          Este invitat să publice în “Tratat de sociologie generală” ( coautor ), Editura Beladi, Craiova : publică un capitol referitor la ramura Sociologia Muncii. Este dezamăgit de percepţia şi viziunea coordonatorului în proiectarea tratatului. Abia în ultimă instanţă, după îndelungi insistenţe acceptă colaborarea. Intuiţia sa s-a dovedit a fi justificată. Lucrarea, deşi trebuia, nu s-a bucurat de audienţa scontată, mai ales că între timp un volum coordonat de Prof.Dr. Lazăr Vlăsceanu pe aceeaşi temă a umplut spaţiul rămas liber.

     2010 - Obţine Diploma de excelenţă conferită de Universitatea din Craiova – „în semn de înaltă recunoştiinţă şi profundă gratitudine pentru contribuţia la dezvoltarea sociologiei în învăţămîntul universitar şi la promovarea valorilor academice”;

           Publică “Quo vadis ? Portrete, şi eseuri sociologice”, la Editura Didactică şi Pedagogică,

 Bucureşti;

 Publică „O sociologie a faptului divers ? ”, la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti ;

Publică „Sociologia muncii” la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti ;

2006-2011 - Perioade mai lungi sau mai scurte devine şi profesor asociat la Universitatea din Craiova, Universitatea Ovidius din Constanţa, Universitatea din Piteşti. Susţine cursurile care l-au consacrat în mediul academic şi care devin extrem de atractive pentru studenţi. Efectuează stagii şi vizite în peste 30 de ţări. Cunoaşte oameni, locuri, culturi, tradiţii. Cunoaşte practicile europene în domeniul protecţiei sociale direct de la sursă. Este impresionat de preocuparea pentru social a administraţiilor publice locale, de tradiţia unora dintre aceştia, mai veche de două secole.

                            

 

  BIBLIOGRAFIE

 




Titlul proiectului: Informatizarea Primăriei Oraşului Simeria Programul: Fondul de Modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local
Linia de finanţare: Phare RO2005/017-553.01.03.06
Beneficiar: Oraşul Simeria
Partener: Asociaţia pentru Integrarea Dezvoltării Durabile
Autoritatea contractantă: OPCP - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanţelor Autoritate de Implementare: UCRAP - Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
Acest website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site‐ului web.
Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Phare contactaţi [email protected]
Reprezentanţa Comisiei Europene în România
Copyright © Primaria Simeria 2008 - Toate drepturile rezervate.